DESPRE – PRIETENIE


 photo 13921_627016570646637_1033761455_n.jpg

“Sa ai putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi”.


Prietenia ramane!!!

Prietenia virtuală există ; e ca o frumoasă grădină în care florile nu se ofilesc şi nu mor niciodată …..Ea trăieşte şi rezistă în tăcere, la orice depărtare.
Prietenii virtuali nu se privesc în ochi, dar se recunosc dupa inima lor şi după starea pe care o transmit. Nu se văd la ei lacrimile, tristeţea, supărările… Nu se văd nici surâsurile, bucuriile sau împlinirile, dar le găseşti, le simţi de fiecare dată, la fiecare în parte, intuite de tine sau spuse de ei …..
Este nevoie doar de un singur lucru – sinceritate…

 photo 27c99e8e-a273-41ac-973e-5615dd7d7916_zps794cf70c.jpg

About these ads
Scrie un comentariu

278 comentarii

  1. anana

     /  Apr 23, 2011 @ 14:16

    Speranţa
    “Speranta nu este convingerea cã lucrurile vor lua o întorsãturã bunã, ci convingerea cã ceea ce faci are sens indiferent de ce întorsãturã iau lucrurile”.

    Sinceritatea se oferă mai greu şi este primită, de multe ori, cu neîncredere.
    Este apreciată de cei cu caracter ales şi pusă sub semnul întrebării de cei comuni.
    Sunt situaţii în care este de evitat, mai ales acolo unde ea ar putea fi înţeleasă ca o jignire şi nicidecum ca un mod de corijare.
    Sinceritatea este o armă cu două tăişuri, dacă ea nu este apreciată la justa sa valoare, de cel căruia îi este adresată.
    Fireşte că toţi dorim să ni se ofere sinceritate şi căutăm, pe cât posibil, să
    oferim la rândul nostru, dar sunt situaţii şi situaţii, de aceea nu o recomand întotdeauna, mai ales acolo unde ea ar putea fi înţeleasă greşit.
    Şi totuşi este atât de bine să poţi fi sincer cu ceilalţi şi în special cu tine însuţi. Cât de eliberator poate fi, cât de înălţător.
    Mai întâlnim stări asemănătoare ca urmare a spovedanie, la preot, sau după ce mergem la biserică, pentru a înălţa ruga noastră către divinitate.
    Şi este normal să fie aşa, pentru că tot ce se păstrează înăuntrul fiinţei
    noastre, ca un secret sau o nemulţumire, este apăsător, roade, macină până la deteriorare.
    Cu toţii avem perioade în care ne autoexilăm în forul nostru interior, dar depinde ce anume determină această alegere.
    Dacă alegerea vine din partea noastră şi este urmarea unei dorinţe interioare,
    vrând să ne regăsim, să ne redescoperim, atunci ea este benefică pentru noi.
    Dar dacă ea este urmarea unor răni provocate de semeni este ceva mai greu de îndurat.
    Pentru că ajungem, de multe ori, în situaţia în care nu avem răspunsuri, asupra rănilor ce ne-au fost provocate, oricât de sinceri am fi cu noi.
    Şi atunci ne întoarcem către cei care ne-au provocat rănile şi căutăm răspunsuri, dar din păcate sunt oameni şi oameni.Sunt oameni care se comportă firesc, care-ţi spun ce anume i-a determinat să te rănească şi oameni care doar se numesc aşa, dar care nu ştiu de ce te-au rănit sau pur şi simplu au făcut-o instinctual, ca urmare a unui instinct ce ţine de sfera primitivă.
    De aceea mi-am propus ca de acum înainte să caut a-mi cenzura relaţiile, să
    nu mai ofer necondiţionat, eu o astfel de persoană sunt, ofer prietenia, iubirea
    în mod natural, ca şi cum aş oferi unui însetat un pahar cu apă.
    Însă de acum înainte am să ofer paharul cu apă doar celor care vor şti să-mi
    aprecieze gestul şi la sinceritatea mea vor răspunde cu a lor.
    Sigur că nu o să fie uşor, dar măcar o să încerc să nu mai fiu atât de
    deschisă, atât de sinceră cu toţi neaveniţii pe care viaţa mi-i aduce în cale.

    Răspunde
  2. anana

     /  Apr 23, 2011 @ 14:16

    Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decît ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ni-e sete de mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atîta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm pe cît ar trebui, dar şi luăm cu mult mai puţin decît ni se ofera… >>

    Mircea Eliade

    Răspunde
  3. anana

     /  Apr 23, 2011 @ 14:16

    Dacă mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una, nici alta – nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urîtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar dacă îi mărturiseşti că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că ai avea alte lucruri de spus (de pildă, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că îşi închipuie o sumă de lucruri care o depărtează de adevăr şi de, hai să spunem, fericire) – atunci nu eşti nici sincer, nici nesincer, eşti nebun. “Sinceritatea” este o voluptate amară pe care o caută fiecare dintre noi; amară pentru că adesea ne face să suferim; şi totuşi o voluptate, pentru că ni se descoperă cele ce voiam să aflăm, şi, mai ales, pentru că ne satisface acea eternă sete de a se vorbi de noi, de a constata că existăm (deoarece atragem atenţia celorlalţi), că nu ne învîrtim într-o lume nefavorabilă (e ciudat cît de mult ne temem de o lume “defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi “sinceri”); de a ne verifica şi justifica, într-un cuvînt, existenţa. Vrem să fie lumea sinceră cu noi ca să ne asigurăm că nu sîntem singuri. Nimic nu dă mai mult decît sinceritatea acea certitudine că sîntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc; că nu sîntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se caută unul pe altul; tocmai pentru a anula acel înspăimîntător sentiment al solitudinii, al izolării definitive. Este şi sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atîtea altele.

    Numai că, aşa cum am spus mai sus, sinceritatea aceasta este o superstiţie a noastră, nu o realitate. Deoarece ni se cere să spunem numai acele lucruri sau acele adevăruri pe care le aşteaptă tovarăşul nostru.

    Răspunde
  4. anana

     /  Apr 23, 2011 @ 14:17

    Prietenia…da exista dar de cele mai multe ori e mai bine sa nu te cunosca de tot…invidea e mare si cat de prietena sa-ti fie daca te vede ca esti mai presus si gandesti mai bine iti da in cap…eu zic sa iti faci o prietena una buna…cu care sa ieshi in orash cumparaturi,sa ii ceri sfaturi etc…dar de cele mai multe ori cand ai nevoie sa ceri un sfat sau sa te descarci cu o anumita situatie fa-o cu un necunoscut/a CU SIGURANTA va fi de mai mare folos…eu o fac prin msn am un amic f f f f f f bun si imi pare rau ca e departe de mne dar ATA ETE

    Răspunde
  5. anana

     /  Apr 23, 2011 @ 14:42

    DE CE NE-AM SKIMBAT

    In decursul timpului,omenirea a traversat multe perioade grele, de foamete, de seceta,de razboi, de razvratiri ale naturii, de multe incercari dificile. Cu toate acestea, omul nu si-a pierdut adevaratele valori, a continuat sa se comporte in spiritul bunului simt, al sinceritatii, al raspunderii, al moralitatii si al respectului fata de sine si semenii sai.
    Ceva insa a determinat o schimbare radicala, transformand oamenii in ”neoameni”, bunatatea in rautate, sinceritatea in minciuna si prefacatorie, loialitatea in tradare, bunul simt in nesimtire, si multe calitati in mari defecte.
    Multi spun ca vinovata de aceasta situatie este ”viata grea”, ”vremurile grele”, lipsurile, sau mai nou ”criza”. Dar si in trecut au fost vremuri grele si cu toate acestea erau mult mai apreciate sentimentele sincere, sufletul curat si capacitatea de a iubi frumosul. Azi, toate acestea nu mai prezinta interes, tot ce este de fitze si figuri este la moda, tot ce tine de partea materiala este pe prim plan. Eu nu zic ca nu este importanta partea materiala, dar pana la trecerea ei pe primul loc, pana la a face din ea o prioritate, pana la a aface absolut orice pt a o dobandi, este cale lunga.
    Nu mai exista transparenta, exista doar aceasta dualitate intre omul pe care crezi ca-l ai in fata ta si adevaratul om care este dispus sa ”calce pe cadavre” pt a-si atinge scopul. Totul este interesat, totul ascunde ceva, totul este bine programat in dorinta de a obtine faima, puterea, averea .
    Sentimentul de iubire este redus la interesul de a obtine ceva, nicidecum o implinire sufleteasca. Toti se simt impliniti daca au o situatie materiala foarte buna.
    Ma intreb cat ne mai dezumanizam, cat ne mai inraim, cat ne mai ”robotizam”? Si mai ales de ce nu intelegem ca iubirea este totul, ca fara ea nu avem nimic si suntem doar niste bogati atat de saraci!

    Răspunde
  6. anana

     /  Apr 23, 2011 @ 14:42

    ADEVAR GREU DE ACCEPTAT

    Probabil ca multi nu vor avea curajul sa se regaseasca in ceea ce spun. Este normal, caci nu e usor de acceptat un adevar pe care, poate in adancul sufletului il stii, il simti, dar il indepartezi pentru a nu te simti atat de vinovat.
    S-au scris multe despre dualitatea din noi, dar, in mod sigur gaseam multe exemple in persoanele din jurul nostru, ca fiind duale. Cred ca foarte putini sunt aceia care in primul rand s-au gandit la ei insisi, putini sunt aceia care au realizat, ca inainte de ceilalti, ei sunt cei mai in masura sa se catalogheze astfel. Este nevoie de un moment de sinceritate maxima legata de propria persoana, si vom descoperi, ca persoana pe care o afisam in societate este diferita radical de cea care suntem cu adevarat.
    Este ca o setare facuta din exterior asupra noastra, iar ca executanti suntem excelenti. Analizand mai profund, descoperim ca noi traim o viata dubla: una, in care ne comportam pt a fi pe placul celor din jurul nostru, a standardelor impuse de societatea in care traim, si cea de-a doua, secreta, in interiorul nostru, avand o deosebita grija sa nu fie descoperita, ca ar ”strica imaginea” celei dintai. Astfel, devenim niste maestrii ai prefacatoriei, traim o viata falsa, dar este atins scopul de a beneficia de laudele si aplauzele semenilor nostri. Luptam sa ne aliniem cerintelor si asteptarilor altora, si ingropam propriile dorinte de a fi naturali, de teama judecatii celor din jur. Exemple ar fi interminabile, incepand de la o varsta frageda: dorim sa urmam o facultate, dar nu da bine cu dorinta si asteptarile parintilor, asa ca renuntam si facem cum spun ei, ne indragostim cu adevarat, dar persoana nu este de rangul familiei tale, nu este acceptata, si automat ne gasim una potrivita nivelului nostru social chiar daca nu o iubim, purtam imbracamintea impusa de moda, ca altfel, suntem demodati, ne tundem si ne vopsim cu ceea ce impun stilistii pentru anul respectiv, participam la evenimente cu care nu avem nici o treaba , pentru imagine, devenim prieten cu persoane care au influenta, pt puterea lor, nu ca ar avea ceva in afara de bani……
    In acelasi timp, sufletul e marcat de suferinte, caci vrea sa fii liber, vrea sa faci ceea ce ITI DORESTI sa faci, vrea sa fie alaturi de persoane pe care ”le simte”, vrea sa se comporte simplu, natural, normal. Tanjeste dupa meseria pe care ai vrut sa o ai, dupa iubirea intalnita si abandonata, dupa stilul lejer de a te imbraca, dupa prietenii simplii car sinceri pe care i-ai avut, dupa simplitatea si implinirea autentica pe care ai fi avut-o daca nu te supuneai dorintelor altora.Dar FRICA de judecata celor din jur, e mult mai mare, asa incat continuam sa traim fals, impus, sec, fara implinire sufleteasca.

    Răspunde
  7. anana

     /  Apr 23, 2011 @ 14:43

    SUFLETUL PLANGE

    Da, sufletul plange, si plange inimaginabil de dureros! Poate unii nu ma aproba, dar cei ce au simtit asta inteleg foarte bine ce spun.Poate unii reusesc sa-l opreasca la timp, la primele suspine, la primele lacrimi, sau poate unii, asemeni mie, platesc ca n-au stiut cum sa o faca. Sunt convinsa ca exista convingeri ca doar unui om slab ii poate plange sufletul. Si daca ar fi sa, ei bine, eu fac parte din categoria celor slabi, a celor care recunosc asta, si a celor care nu au puterea sa-si impietreasca simturile, pentru a fi scutiti de suferinta. Cu toate acestea nu mi-e rusine, nu ma simt inferioara celorlalti ca sunt asa, ci ma simt o persoana care probabil are parte de o doza nesanatos de mare de sensibilitate, o persoana care indrazneste sa fie convinsa ca fara dragoste, viata nu e decat o lupta pentru supravietuire.
    Ca orice ”peste limita”, este de la sine inteles ca si in cazul de fata, suferinta nu se rezuma la a se face simtita si atat. Ar fi ok, impropriu spus bineinteles, caci astepti din clipa in clipa ca intensitatea sa scada, iti gasesti forte de a depasi momentul, si te autosugestionezi ca este chestie de timp, de rabdare. Nu, ea are acele ”reactii adverse” asemeni medicamentelor ce vindeca o afectiune a trupului fizic si declanseaza altele. In durerea lui, sufletul, se simte neluat in seama si incerca sa te atentioneze ca nu faci bine, ca desi te crezi puternic, nu esti, ca desi crezi ca tu esti stapanul lui, situatia sta tocmai invers. Ca in aceasta lupta, el va invinge intotdeauna. Nebagat in seama, el face eforturi sa te ”trezeasca” .Viziteaza inima, dreglandu-i ritmul batailor, aruncand sageti de durere, viziteaza plamanii, deregland normalitatea respiratiei, nu uita si de stomac, adaugand o gastrita sau un ulcer si incet incet, te doboara, te imbolnaveste. Se spune ca marea greseala a secolului este incercarea vindecarii corpului fizic, a exteriorului, nu cea a interiorului, vinovatul principal al afectiunii.
    De cele mai mult ori, mai ales in vremurile de azi, implinirea materiala este scopul prioritar in viata. Si nu vorbesc de doza de normalitate a implinirii, ci de cea peste suficient, peste decent. Totul se rezuma la asta, crezand cu incapatanare ca este esentialul din viata noastra. Sunt persoane care descopera, poate nu prea tarziu, ca s-au amagit. Ca au totul si n-au nimic. E vorba de ”saracii bogati”. Sesizeaza ca simt o tristete in suflet, desi au tot ce-si doresc material. Atunci isi aduc aminte ca si-au neglijat sufletul, ca au uitat sa se ocupe de implinirea lui. Ca in goana pentru bani, au uitat sa traiasca. Unii mai au timp, altii nu. Depinde cat de devreme are loc ”trezirea”.
    Atunci are loc momentul marelui adevar, apare regretul, dar si dorinta de a nu pierde ”ultimul tren”. Facand totul in sensul asta, reusesc sa aiba parte de adevarata implinire, de fericire, in adevaratul sens al cuvantului.
    De ce-am scris acest blog? Nu stiu exact. Poate sa raspund la un sondaj imaginar a carui intrebare este: ”Sufletul poate sa planga?”, si normal sa completez casuta cu raspunsul afirmativ, cu completarea …..”extrem de dureros”. Sau poate sa incoltesc in mintea celor ce nu cred asta, un minim accept ca se poate intampla asta.

    Răspunde
  8. anana

     /  Apr 26, 2011 @ 22:36

    Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
    Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
    Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
    Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

    Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
    Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
    În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
    Nebunilor nu spune durerea niciodată.

    O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
    Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
    Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
    Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

    Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
    Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
    Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei –
    Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

    Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
    Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
    Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
    Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

    Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
    Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
    Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
    Măcar un singur prieten cu inima curată.

    Cel care are pâine de astăzi până mâine
    Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
    De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
    De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

    Când zările din suflet ni-s singura avere,
    Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
    Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai –
    Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

    Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
    Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
    Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
    Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!

    Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
    Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
    Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
    – Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…

    Puţină apă şi puţină pâine
    Şi ochii tăi în umbra parfumată.
    N-a fost sultan mai fericit vreodată
    Şi nici un cerşetor mai trist ca mine

    Atâta duioşie la început. De ce?
    Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
    În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
    De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

    Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
    Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
    Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
    Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

    Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
    Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
    Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
    Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

    Răspunde
  9. anana

     /  Mai 6, 2011 @ 10:58

    Tipurile de prietenii pe care le formam cu alte persoane difera foarte mult in functie de personalitatea noastra, deoarece putem fi persoane foarte sociabile (si avem foarte multi prieteni) sau mai timide (si sa avem prieteni mai putini). Dar, asa cum am mai spus, calitatea relatiei de prietenie este mult mai importanta decat numarul prietenilor.
    Cel mai eficient exercitiu de fericire este doar O VORBA BUNA pentru cel de langa tine!Este un dar atat de simplu,pe care de cele mai multe ori il ignoram,refuzand sa intelegem cat de mult valoreaza O VORBA BUNA!Ea iti indulceste lacrima,iti descreteste fruntea obosita,iti mangaie inima la ceas de mare tristete,iti lumineaza ochii si iti deschide ferestrele sufletului,facand drum sperantei!!Dar suntem singuri si insingurati,dupa ce am fost manati din urma de biciul obsesiv al zilei de maine,si atunci singurul antidot care nu ne costa nimic este doar… O VORBA BUNA!
    Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunatate si dragoste.
    Anii vietii tale iti par fara de sfarsit-dar nu este asa. Umple-ti fiecare zi cu bucurie, munca si prietenie. Aminteste-ti, milioane de oameni spun mereu: O sa vina vremea si pentru asta-cand o sa am timp, cand o sa am bani, cand o sa ajung sus de tot. Si poate vor avea si timp, si bani, si vor ajunge bine. Dar varsta le va fi luat dorinta, ori puterea !
    ______________________░░░░
    ____________________░░░░░░█
    ___________________░░░(●)░███….PUPICI
    __________________░░░░░░██
    ________________░░░░░░░
    ______________░░░░░░░░░
    _________░░░░████░░░░
    ______░░░░ ████░░░░░░
    ___░░████████░░░░░░
    _____░░░░░░░░░░░░░
    ___░░█░░░░░░░░░░
    __░░█░░_████__▌▌_████A
    _░░█░░██_████__████__██
    ░░█░██__████████████__██N
    ░█░██__██████████████__██
    ░░██__███OZI>ASA CUM████A
    ░__██__███████████████__██
    ______██__███ITI DORESTI__██N
    _______██__██████████__██
    _________██__███████__██A
    ___________██__████__██
    _____________██__█__██
    _______________██_██

    Răspunde
  10. anana

     /  Mai 7, 2011 @ 9:13

    Photobucket

    De cate ori n-ai vrut sa comunici unei persoane ca o iubesti si nu ai fost inteles?
    Fiecare dintre noi are nevoie sa iubeasca si sa fie iubit.
    Dar ce te faci daca persoana de langa tine nu intelege ceeea ce vrei sa-i transmiti?
    Dincolo de “limbajul” specific in care fiecare dintre noi isi comunica sau ii este comunicata iubirea, exista cinci limbaje principale: cuvintele de incurajare, timpul acordat, primirea de daruri, serviciile si mangaierile fizice.

    Limbajul nr.1
    Cuvintele de incurajare
    Una din modalitatile de exprimare a iubirii este folosirea acelor cuvinte care o consolideaza. Complimentele sau cuvintele de incurajare au o putere deosebita in comunicarea iubirii. Complimentele se exprima cel mai bine direct, prin declaratii simple, cum ar fi:
    “Ce bine iti sta costumul asta” sau “Parca niciodata nu ai fost asa de frumoasa ca azi!”. Incurajarea presupune simpatie si o abordare a tuturor lucrurilor din perspectiva celuilalt. Trebuie sa inveti mai intai ce este important pentru celalalt. Numai atunci il poti incuraja.
    Prin incurajari verbale incerci sa comunici ceva de genul:
    “Cunosc problema ta si imi pasa. Sunt alaturi de tine. Cum te-as putea ajuta?”.
    Cei mai multi dintre noi avem potential mult mai mare decat ceea ce vom realiza vreodata cu ajutorul lui. Adesea, ceea ce ne tine pe loc este lipsa de curaj. Insa cand persoana iubita ne incurajeaza, suntem gata sa ne depasim conditia.

    Limbajul nr2.
    Timpul acordat
    Prin “timp acordat” se intelege concentrarea atentiei tale in intregime asupra unei anumite persoane. Trebuie ca cele doua persoane sa stea sa se priveasca unul pe celalalt si sa-si vorbeasca, acordandu-si unul altuia o atentie totala.
    Este bine sa faca o plimbare doar in doi sau sa iasa in oras sa ia masa, sa se priveasca in ochi si sa isi vorbeasca. Aspectul esential in ceea ce priveste timpul acordat este ca acesta sa fie petrecut impreuna. Nu este suficient doar sa fi alaturi de cealalta persoana…..Impreuna inseamna ca nimic sa nu va distraga atentia. Este foarte important sa asculti cu adevarat cand celalat iti vorbeste. Iata cateva sfaturi practice:
    1. Pastreaza contactul vizual cand celalalt iti vorbeste.
    2. In timp ce-ti asculti partenerul, nu mai face si altceva.
    3. Asculta-ti sentimentele. Pune-ti intrebarea cum se simte cealalta persoana si atunci cand crezi ca ai gasit raspunsul, da-i ocazia sa ti-l confirme.
    4. Observa limajul trupului. Pumnii stransi, mainile tremurande, lacrimile, sprancenele ridicate so miscarea ochilor iti pot indicii referitoare la ceea ce simte celalalt.
    5. Refuza interuperile. Cercetarile recente au aratat ca in medie, omul nu este atent mai mult de 17 secunde, dupa care se intrerupe sau scoate o interjectie. Daca ii acorzi toata atentia partenerului in timp ce acesta vorbeste, te vei abtine sa te aperi, sa acuzi sau sa-ti afirmi pozitia.

    Limbajul nr.3
    Primirea de daruri.
    Cei mai multi sunt de parere ca oferirea de daruri este o exprimare fundametala a iubirii care transcede barierele culturale. Cand tii in mana un dar poti spune:
    ” Priveste, s-a gandit la mine” sau ” Nu m-a uitat”. Cand te gandesti la cineva ii poti oferi un dar. Darul in sine este un simbol al acestui gand. Nu conteaza daca a costat ceva sau nu. Ceea ce conteaza este ca te-ai gandit la persoana respectiva. Darurile pot fi de orice dimensiune, culoare si forma. Unele sunt foarte costisitoare, altele nu te costa nimic. Atunci cand finantele sunt limitate, un cadou foarte ieftin poate insemna o iubire de milioane. Exista si un alt dar care nu este palpabil, dar care uneori este mai elocvent decat unul ce poate fi atins. Se numeste daruirea sinelui sau darul prezentei in sine. Sa fii acolo in momentele de criza, atunci cand celalalt are nevoie de tine, este cel mai important lucru, dar acesta in cazul in care limbajul principal de dragoste al persoanei iubite este primirea de daruri.

    Limbajul nr4.
    Serviciile oferite
    Prin “servicii” se intelege capacitatea de a face lucruri pe care persoana iubita ar vrea sa le faci. Incerci sa-i intri in voie, sa-i fii de folos, sa-ti exprimi iubirea facand diverse lucruri. Pregatirea mesei, spalarea vaselor, in general orice ajutor acordat la nevoie sunt, de fapt, servicii. Ele presupun atentie, planificare, timp, efort si enrgie. Daca sunt facute intr-un spirit pozitiv, ele devin o expresie reala a iubirii. Pentru cei al caror limbaj principal sunt serviciile, este important sa nu poruncesca, ci doar sa-si exprime cererile, deoarece cererile directioneaza iubirea, iar poruncile o stavilesc. De asemenea, cate vreme ii tratam pe ceilalti ca pe niste obiecte, anulam posibilitatea iubirii. Manipularea prin insuflarea sentimentului de vinovatie (”Daca m-ai iubi, ai face acest lucru”) nu este deloc un limbaj al iubirii. Nici obligatia determinata de frica nu este iubire. Nimeni n-ar trebui sa devina vreodata “presul” celuilalt. Iubirea graieste astfel: ‘Te iubesc prea mult ca sa te las sa ma tratezi astfel.”

    Limbajul nr.5
    Mangaieri (atingeri) fizice
    Se stie de multa vreme ca atingerea fizica este o modalitate de a comunica iubirea. Atingerea fizica poate crea sau distruge o relatie. Poate comunica ura sau iubire. Persoana al carei limbaj de dragoste este mangaierea fizica va receptiona acest mesaj mult mai puternic decat cuvintele ,,te urasc” sau “te iubesc”. O palma pe obrazul unei persoane face mult rau, dar este distrugatoare pentru aceea a carei limbaj este mangaierea. In momentele de criza, simtim mai mult ca oricand nevoia de a fi iubiti. Daca principalul limbaj de dragoste al celuilalt este mangaierea fizica, nimic nu este mai important decat sa-l strangi in brate cand plange. Cuvintele s-ar putea sa nu conteze, dar manaierile ii vor comunica in mod clar dragostea ta. Daca nu vei reusi sa-i aduci mangaiere intr-o asemenea clipa, nu va uita niciodata.

    Care este limbajul tau?
    E bine sa stii ca sunt cinci limbaje de dragoste, dar cum descoperi care este limbajul tau?
    Unii isi pot da seama repede care este limbajul lor principal, dar pentru altii este mai greu. Pentru ei, dragostea se poate comunica prin doua sau mai multe limbaje.
    Ca sa afli insa care este limbajul tau principal, poti sa-ti pui mai multe intrebari:
    -Ce te face mai mult sa te simti iubit?
    -Ce-ti doresti mai presus de toate?
    Mai sunt si alte intrebari care te pot ajuta sa-ti descoperi limbajul:
    a. Ce te face sa suferi cel mai tare din ceea ce face sau nu face partenerul? Opusul a ceea ce te face sa suferi este, probabil, limbajul iubirii.
    b. Ce i-ai cerut cel mai adesea persoanei iubite? Lucrul pe care i l-ai cerut cel mai des se prea poate sa fie exact lucrul care te face sa te simti iubit.
    c. In ce fel iti exprimi de obicei dragostea? Felul in care iti exprimi dragostea ar putea indica de fapt felul in care parterul te poate face sa te simti iubit.
    Cu aceste intrebari iti poti determina limbajul tau, dar poti, de asemea, sa descoperi limbajul persoanei iubite si astfel iti poti comunica dragostea in asa fel incat ea sa inteleaga ceea ce tu ai vrut sa-i comunici. Incearca sa faci acest lucru si ai sa vezi ca relatia se va imbunatati!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 62 other followers